duminică, 15 februarie 2009

Ghiveci turcesc

Ingrediente:
6 rosii carnoase, 2 cepe, 2 dovlecei (400 gr.), 1 vanata, 1 ardei capia rosu, 2 catei de usturoi, 3linguri de untdelemn, 1 foaie de dafin, 1 legatura de patrunjel.

Mod de preparare:
Se oparesc rosiile, se curata de pielite, se taie in doua, li se scot semintele,apoi se taie in bucati. Se curata cepele, se taie in doua, apoi in inele subtiri. Se spala dovleceii si vanata, li se taie coditele, apoi se taie in bucati (dovleceii sa fie fragezi). Se spala ardeiul, se taie in doua, se curata de seminte si de nervuri, apoi se taie bucati. Se curata cateii de usturoi si se toaca marunt. Se pune untdelemnul sa se-nfierbante. Mai intai se calesc vinetele, se adauga apoi ardeii, dovleceii, ceapa si usturoiul, si se lasa si ele sa se patrunda. Se adauga rosiile si foaia de dafin. Se pune cratita pe flacara mijlocie si se lasa la fiert 40 de minute. Se sareaza si se pipereaza mancarea. Se adauga la urma patrunjelul tocat. Ghiveciul se serveste ca felul unu, alaturi cu paine prajita.
Specific: Turcia

Niciun comentariu: